8 fapte interesante si necunoscute despre Cernobîl

Explozia de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 a fost descrisă ca fiind cel mai grav dezastru nuclear pe care l-a văzut vreodată lumea.Deși reprezintă o amenințare enorma pentru omenire centralele nucleare sunt foarte răspândite, iar pe întreg globul există peste 400 de asemenea construcții.

1-Accidentul s-a produs din cauza nerespectării măsurilor de siguranță în timpul unui test de întreținere, în cadrul căruia au fost dezactivate sistemele de siguranță în caz de urgență.

2-În prezent, este ilegal să locuiești în Cernobîl dar sunt observați câinii fără stăpân care încă se plimbă prin zonă.

3-Desi  explozia a avut loc în anul 1986, cercetatorii spun că ar putea dura până la 100 de ani până când Cernobâlul va fi complet dezafectat.

4-La șase luni după explozie, muncitorii au construit un capac improvizat numit Sarcofag” pentru reactor cu scopul de a proteja mediul de radiațiile timp de cel puțin 30 de ani.  O nouă carcasă solidă este construită peste sarcofagul actual care se spune ca va rezista peste 100 de ani.

5-Deși dezastrul a afectat păsările , acum ele pot fi acuma observate din nou si au fost observate chiar cuiburi în interiorul centralei nucleare.

6-Scurgerile de radiații din Reactorul 4 au ucis toți copacii din pădurile din apropiere de la Cernobîl și Pripyat (orașul vecin), copacii morți prezentând o culoare roșie aprinsă. Aceasta a ajuns să fie cunoscută sub numele de Pădurea Roșie dar in cele din urma a fost tăiată.

7-Chiar daca nu va vine sa credeți turiștii sunt din ce în ce mai interesați să viziteze orașul fantomă.Ghizii turistici sunt echipați cu detectoare de radiații, si este complet interzis sa scoți ceva din Cernobîl.

8-Aproape de reactor, a fost construit un turn radar masiv pentru a apăra fostul URSS de rachete și pentru a le detecta înainte ca acestea să devină o problemă. Este o structură absolut masivă care arată evoluția tehnologică prin care au trecut, deoarece aceasta a fost construită la începutul anilor ’70.sursa

surse: 1 2

CITESTE SI:

adevarat afla raspunsul amuzant autotratament Baba Vanga caini ceapa clarvazatoare colturi ale lumii condensul geamurilor conspiratie craciun cult secret cum putem rezolva problema curiozitati despre ciocolata CURIOZITATI INCREDIBILE de vazut fara noroc film woow firme renumite furnici GHICITORI ghinion gninion incredibil ingenios interzis alimente limba romana logo mancare de craciun MESAJE ASCUNDE mesaje din logo mister nu stiai asta OAMENII GHINIONIST pisici placebo predictii razboi romania romanii violentii suntem unici surprinzatoare viata furnicilor violenta in vorbire

DE RETINUT:

  • Toate articolele de pe site sunt scrise de noi din informațiile luate din anumite cârti , fie traduse integral sau parțial de pe alte site-uri străine in limba romana.
  • Textele preluate in totalitate vor avea întotdeauna si sursa.
  • In cazul in care o persoana considera ca un material postat (text, foto sau video) încalcă drepturile de autor, persoana respectiva este rugata sa ne trimită un e-mail la adresa cristim.bn@gmail.com Pe baza informațiilor si dovezilor trimise pe adresa de e-mail, noi vom face modificările necesare.
  • Noi când ne inspiram de pe mai multe site-uri sau pur si simplu preluam anumite texte sau punem fotografii de pe un site anume, nu știm sigur daca intr-adevar acel site este autorul in drept sau a preluat din alta parte fără, însă, a menționa sursa sau sursele.
  • Daca observați greșeli gramaticale ,ne puteți de asemenea atenționa pe adresa de email menționată mai sus .