Povestea lui Maftei Pop,cel mai longeviv român din istorie care a trait 148 de ani

sursa foto necunoscuta

Povestea lui Maftei Pop este de-a dreptul impresionanta . S-a născut în anul 1804 în valea Loznei, Zalha, iar la 85 de ani a venit în localitatea Osoiu judeţul Cluj şi a murit în anul 1952.Bărbatul nu avea şcoală şi presta diverse munci în cătunul unde s-a stabilit, în schimbul alimentelor potrivit celor de la olt.ro.

Potrivit saccsiv.wordpress.com, bărbatul ar fi fugit din loc în loc toată viaţa, din cauza unui omor accidental. Pe vremea când era cioban, acesta ar fi omorât din greşeală un copil.

 N-a fost bolnav niciodată trecând peste toate molimile şi epidemiile catastrofale ale lumii, de la “Ciuma lui Caragea”, pe care a prins-o pe când avea doar câţiva ani, până la epidemiile de tifos, ciumă, holeră, lepră, ce au făcut ravagii până aproape de zilele noastre. Trăia uneori izolat. Fără carte, se pricepea doar să numere porţiile de mâncare şi rareori gologanii primiţi pe diferite munci de la ţăranii din Osoi. I se spunea “prostănacul” mai mult pentru faptul că nu şi-a întemeiat o familie şi nu şi-a ridicat o gospodărie. sursa Se precizeaza ca la 120 de ani avea puterea de a căra de la trei kilometri depărtare grinzi din lemn de 12 metri lungime.

Povestea lui Maftei Pop,

Povestea

Alimentaţie lui Maftei Pop era mixtă. Predominant lapte, brânză, mămăligă. Putea însă să mănânce şi o oaie întreagă la o masă, pe care o primea în schimbul muncii lui. Nu a abuzat niciodată de alcool, nu a fumat niciodată mai mult de 4-5 ţigări pe zi; nu a dormit niciodată în casă, ci pe prispă sau sub un şopron având ca pernă o buturugă de lemn, umblând atât vara cât şi iarna îmbrăcat într-o cămaşă albă descheiată la gât”.sursa.

Povestea lui Maftei Pop

Povestea

Coincidența face ca bărbatul să moară la câteva zile după ce cercetătorii i-au făcut o poză. Dar zvonul public afirma că de fapt moartea i-a tras de la o sperietură pe când operatorul a vrut să-l fotografieze pentru studiul clinic. Bietul om s-ar fi temut că va fi împușcat şi într-o săptămână a murit.Se pare că Maftei Pop moare din cauza unei tumori abdominale. Acesta a trăit mai exact, 1704 luni sau 51.830 zile -148 DE ANI.Viaţa sa a început pe vremea când nu exista nici telegraf şi s-a sfârşit când Uniunea Sovietică făcuse deja primele pregătiri pentru cucerirea spaţiului cosmic. 

Să fi fost oare viața fără griji, alimentația sănătoasă și munca secretul longevității vieții sale? Maftei Pop se stingea din viață pe 15 martie 1952. Însă, se pare că în familia sa au mai existat centenari. Mama sa s-a stins din viață la 110 ani, în timp ce sora lui a trăit 102 ani.

CITESTE SI :

animale caini ceapa copii craciun curiozitati despre craciu CURIOZITATI INCREDIBILE de groaza fetita disparuta filme filme adevarate filme de vazut frig ger haine hoia baciu iarna imbracaminte incredibil inspaimantator interzis alimente LEGIAMUZANTE LEGI CIUDATE lilieci mos craciu nu manca nu stiai asta padure fermecata pantofi pisici porumbei poti muri pui remedii naturale renii lui mos craciun romania sarpe slanina tarani top top curiozitati top filme traditi craciun TUICA zapada